Nu sunteti conectat. Conectati-va sau inregistrati-va

Edward Cullen

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos  Mesaj [Pagina 1 din 1]

1 Edward Cullen la data de Vin Dec 25, 2009 11:31 pm

dulcejulia

avatar
Para-Admin
Para-Admin
Edward Cullen (Edward Anthony Masen) este un personaj fictiv din seria Amurg, scrisă de Stephenie Meyer. El este un vampir, care, pe parcursul seriei, se îndrăgosteşte de adolescenta Bella Swan, cu care se căsătoreşte şi are un copil.
Când vampirul Edward Cullen o întâlneşte pentru prima oară pe Bella Swan, ea reprezintă un mister pentru el, deoarece pare a fi imună la capacitatea lui de a descifra gândurile celor din jur. Atunci când fata se aşează lângă el la ora de biologie, Edward se abţine cu greu să nu o atace, stârnit de mireasma sângelui ei, mai puternică pentru el decât a oricărui alt om din preajmă. Deşi încearcă din răsputeri să se ţină departe de ea, el nu mai poate nega atracţia pe care o simte faţă de ea în momentul în care îi salvează viaţa. În cele din urmă, admite faţă de ea că este vampir, şi că, deşi pare de şaptesprezece ani, data naşterii lui e de fapt 20 iunie 1901. El îi explică Bellei că tatăl său adoptiv, Carlisle Cullen, l-a transformat în vampir în 1918, pentru a-i împiedica moartea în urma unei epidemii de gripă spaniolă. Carlisle a sădit în el un simţ al moralităţii cu totul neobişnuit la majoritatea vampirilor, şi i-a cultivat mai ales refuzul de a considera oamenii drept hrană.

Chiar şi aşa, Edward o avertizează pe Bella că ar fi indicat să se ţină departe de el, însă Bella preferă să îi ignore avertismentele, şi, contrar tuturor aşteptărilor, relaţia lor merge înainte. Problemele încep când Bella devine ţinta unui vampir sadic, James, care, spre deosebire de familia Cullen (care s-au autoproclamat vampiri „vegetarieni”, pentru că nu se hrănesc decât cu animale) vânează oameni. Cu ajutorul familiei sale, Edward izbuteşte să o salveze pe Bella, însă refuză să o transforme în vampir aşa cum îi cere ea, şi continuă să îşi pună întrebări asupra a cât de sigur este pentru ea să rămână alături de el.
Luna nouă



Luna nouă debutează cu aniversarea celor optsprezece ani ai Bellei. La petrecerea organizată pentru ea de familia Cullen, Bella se taie la deget din greşeală şi este atacată de fratele lui Edward, Jasper. Într-o ultimă încercare de a o proteja, Edward îi spune că nu o mai iubeşte şi se mută împreună cu familia lui, lăsând-o pe Bella distrusă în urma lui şi devenind din ce în ce mai deprimat ulterior la gândul unei vieţi fără de sfârşit şi lipsită de orice fel de însemnătate. Când află de la sora sa, Rosalie, informaţia (greşită) conform căreia Bella s-a sinucis, Edward călătoreşte către Italia, pentru a le cere vampirilor Volturi să îl omoare, dar este oprit la timp de Bella şi de cealaltă soră a sa, Alice.

Ulterior, el îi explică Bellei motivul pentru care a plecat, şi îi cere iertare. Relaţia lor continuă, însă Bella nu mai poate să sfârşească acum legătura puternică dintre ea şi vârcolacul Jacob Black, formată pe timpul absenţei lui Edward. El continuă să refuze să o transforme în vampir, aşa că Bella îi roagă pe membrii familiei lui să supună chestiunea la vot, şi toţi, în afară de Edward şi Rosalie, se pronunţă pentru. Edward e de acord în cele din urmă să o transforme chiar el, dar numai cu condiţia ca ea să se mărite cu el întâi.
Eclipsa



În Eclipsa, Bella e de acord în cele din urmă să se mărite cu Edward, dar numai cu condiţia ca el să facă dragoste cu ea cât timp ea e încă om. Edward cade de acord, dar îi explică că asta se va întâmpla numai după ce se vor căsători. În vrema asta, Victoria, iubita lui James, caută să răzbune moartea partenerului ei şi îşi creează o echipă de vampiri nou-născuţi cu scopul precis de a o prinde, tortura şi ucide pe Bella. Pentru a o proteja pe Bella, familia Cullen face un pact cu inamicii vampirilor, vârcolacii conduşi de Sam Uley. Lucrurile se complică atunci când Bella descoperă că sentimentele ei faţă de Jacob sunt mai profunde decât credea, depăşind simpla prietenie. Edward însă este de părere că el a ajutat la formarea acestor sentimente prin plecarea lui, drept pentru care nu o învinovăţeşte. După moartea Victoriei, Bella decide că Edward este cea mai importantă persoană din viaţa ei. El îi propune să facă dragoste înainte de nuntă, dându-şi seama că ea îşi petrece prea mult timp încercând să le facă altora pe plac, dar ea îi spune că vor face lucrurile aşa cum trebuie, în „ordinea corectă”.
Zori de zi



Zori de zi înfăţişează căsătoria şi luna de miere a lui Edward şi a Bellei, întreruptă brusc de sarcina neaşteptată a acesteia din urmă. Rapiditatea cu care se dezvoltă fetusul îl sperie pe Edward, care o duce la tatăl său adoptiv pentru avort. Bella, simţind o legătură puternică între ea şi copilul nenăscut, refuză categoric avortul. Deşi la început îl urăşte pentru că pune în pericol viaţa soţiei lui, Edward ajunge şi el să îşi iubească copilul după ce îi aude gândurile şi înţelege că şi copilul o iubeşte pe Bella şi că încearcă să îi facă cât mai puţin rău cu putinţă. Bella aproape că moare dând naştere copilului, dar Edward izbuteşte să o salveze injectându-i în inimă propriul său venin. În timpul transformării dureroase a Bellei în vampir, Jacob Black se „lipeşte” (proces prin care un vârcolac îşi găseşte sufletul pereche) în mod involuntar de Renesmee, fiica Bellei.

După ce un vampir pe nume Irina o confundă pe Renesmee cu un copil vampir (fapt care, dacă ar fi fost adevărat, ar fi reprezentat o gravă încălcare a regulilor lumii vampirilor), vampirii Volturi sosesc pentru a pedepsi familia Cullen. Edward, Bella, rudele lor,varcolacii şi alţi vampiri aliaţi cu ei izbutesc să îi convingă pe Volturi că Renesmee nu reprezintă un pericol, şi totul se termină cu bine.
Descriere
Descriere fizică

Ca toţi ceilalţi vampiri care apar în roman, Edward e descris de către Bella ca fiind incredibil de frumos, ea comparându-l adesea cu Adonis. Pielea lui e „ca marmura” - foarte albă, rece ca gheaţa, şi străluceşte în lumina soarelui. Ea îi descrie trăsăturile feţei drept perfecte. Părul lui reţine nuanţa de bronz pe care a moştenit-o în viaţa umană de la mama sa biologică. Ochii săi, verzi în viaţa umană, sunt descrişi de către Bella drept aurii. Dacă petrece prea mult timp fără să bea sânge, înfăţişarea i se schimbă: culoarea ochilor i se întunecă, apropiindu-se de negru, şi sub ochi îi apar cearcăne purpurii.
Descrierea personalităţii. Abilităţi

Edward e descris drept fermecător, politicos, hotărât, şi foarte încăpăţânat. E foarte protector faţă de Bella, punând siguranţa, umanitatea şi binele ei mai presus de orice. Adesea, el are o tendinţă de a analiza prea mult situaţia şi de a exagera în reacţii, mai ales în situaţii când siguranţa Bellei e pusă în pericol. Foloseşte uneori cuvinte de la începutul secolului 20, perioada când şi-a trăit viaţa umană, şi poate fi foarte romantic. Edward se percepe drept un monstru, şi după ce se îndrăgosteşte de Bella, îşi doreşte cu disperare să fi fost om şi nu vampir.

Ca toţi vampirii din Amurg, Edward posedă o frumuseţe, o forţă, o viteză şi o agilitate ieşite din comun. Nu are nevoie să respire, dar o face totuşi, parte din instinct şi parte pentru că îl ajută să miroasă mediul înconjurător. Nu poate digera mâncarea (compară la un moment dat atractivitatea mâncării pentru el cu atractivitatea mâncatului noroiului pentru un om). De asemenea, nu poate dormi.

În afară de aceste trăsături care sunt comune tuturor vampirilor, Edward posedă abilităţi speciale: este cel mai rapid dintre ai lui, şi e capabil să citească gândurile altora (o posibilă extensie a capacităţii de empatie de care dădea dovadă în viaţa umană), singura excepţie de la regulă fiind Bella.

Edward cântă excepţional la pian şi este un fan al muzicii clasice. În romanul Amurg, el îi mărturiseşte Bellei că îi place muzica din anii '50 mai mult decât cea din anii '60, că îi displace muzica din anii '70, şi caracterizează muzica din anii '80 drept „tolerabilă”.

Un hobby al lui (şi al fraţilor săi de altfel) este colecţionarea de maşini, el posedând un Volvo C30 şi un Aston Martin V12 Vanquish.


_________________
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine][Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Vezi profilul utilizatorului http://paramore-romania.forumhit.ro

2 Re: Edward Cullen la data de Sam Dec 26, 2009 12:14 am

gya

avatar
Para-Mod
Para-Mod
Edward Cullen in Twilight

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Edward in New Moon

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Vezi profilul utilizatorului

3 Re: Edward Cullen la data de Sam Dec 26, 2009 12:29 am

gya

avatar
Para-Mod
Para-Mod
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Vezi profilul utilizatorului

4 Re: Edward Cullen la data de Vin Feb 12, 2010 5:40 am

ionicaeng

avatar
Para-Kid
Para-Kid
atat de frumos, un vampir de care oricine se poate indragostii

Vezi profilul utilizatorului

5 Re: Edward Cullen la data de Sam Mar 20, 2010 6:59 pm

DarkGirl

avatar
Para-Loser
Para-Loser
personajul Edward Cullen este personajul meu preferat de la primul film Twilight............este asa de bunok...........il iubesc Bella Swam este asa de norocoasa sa il aiba alaturi:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X:X::X:X:X::X:X:X::X:XX::X:X

Vezi profilul utilizatorului

Continut sponsorizat


Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum